Gripa a provocat încă un deces: câți români au murit până acum

de: Nicoleta Apostol
12 02. 2018

Gripa continuă să facă victime în România. Până pe 12 februarie, numărul pacienților care au murit din cauza virusului gripal a crescut. În acest sezon, s-au înregistrat 21 decese.

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunțat cel de-al 21-lea deces provocat de gripă. În judeţul Arad, a murit o femeie de 63 de ani, care avea virusul gripal de tip B. Aceasta nu era vaccinată şi avea şi alte probleme de sănătate. De asemenea, un bărbat de 48 de ani, din Iaşi, a decedat din cauza virusului gripal de tip A, nici acesta nu era vaccinat şi avea şi alte afecţiuni.

Ultimul deces consemnat pe 12 februarie a fost al unui bărbat de 67 de ani din Bihor. Pe 9 februarie, a fost înregistrat al 17-lea deces, o femeie de 78 de ani.

În timp ce organismul oamenilor în vârstă nu mai are puterea de a lupta cu tulpinile gripale, virusul se instalează rapid. Deocamdată nu se știe dacă bătrâna era vaccinată, însă tipul virusului gripal a fost A.

Dintre aceste decese, opt au fost înregistrate în prima săptămână din februarie. Este un număr îngrijorător, deși ministrul Sănătății a spus că încă nu e epidemie, el comparând sezonul precedent cu 21 de morți. Decedații, cu vârste cuprinse de la 8 ani până la 73 de ani, sufereau și de alte afecțiuni, însă niciunul nu era vaccinat antigripal.

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile anunță că într-o singură săptămână, 29-4 ianuarie, la nivel național, numărul cazurilor de gripă s-a dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, au fost înregistrate 543 de cazuri de gripă, iar în 2017, în aceeași perioadă, 252 de astfel de cazuri.

Pacienții care iau virusului și îi aduce în pragul morții declanșează și alte infecții, pulmonare și respiratorii mai ales, acestea fiind și cele care provoacă cele mai multe decese. La nivel național, numărul cazurilor de infecții respiratorii acute (gripă IACRS și pneumonii) a atins pragul de 108.240. Numărul total al cazurilor este cu 12,3% mai mare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Cu toate că numărul cazurilor de gripă, dar și al deceselor provocate de virus crește constant de la o zi la alta, Sorin Pintea, ministrul Sănătății, asigură românii că nu putem vorbi de o epidemie a virusului gripal. Deocamdată, problemei sezoniere cu care se confruntă românii i s-a dat numele de o circulație mai intensă a virusului. Să nu te mire dacă, peste noapte, Ministerul se decide să declare epidemie.

Potrivit ministerului Sănătăţii, în cabinetele medicale mai există peste 135.000 de doze de vaccin antigripal. De la începutul sezonului rece, au fost imunizate peste 800.000 de persoane.